Despre Sicilia se știe că ar fi zona în care s-au născut poveștile unuia dintre cele mai temute fenomene sociale, care a inspirat până și industria de film: mafia.

Despre Sicilia se mai știe că este insula italică ce atrage, anual, mii de turiști, datorită peisajelor fascinante care înconjoară principalele orașe ale insulei. Despărțită la 3 km de continentul european, Sicilia este o zonă aparte nu numai prin prisma peisajelor naturale, ci și prin limba vorbită – italiană cu dialect sicilian, despre care lingviștii povestesc că ar avea influențe arabe, gastronomia aparte, diversitatea culturală și, nu în ultimul rând, oamenii. Localnicii sunt foarte mândri că, mai înainte de a fi italieni, sunt sicilieni cu origini grecești, romane, arabe, spaniole și normade.

Dintre orașele pe care agențiile de turism le recomandă, de cele mai multe ori, se află Catania – al doilea oraș ca mărime din Sicilia, după Palermo. Orașul se află la poalele vulcanului Etna, fiind o adevărată încântare pentru turiști datorită bogăției naturii – grădini de lămâi, portocali și măslini, precum și fascinanți palmieri și leandri.

De cealaltă parte, Palermo, capitala Siciliei, impresionează prin istoria încărcată a locului și prin luxurianta plajă Mondelo, aflată în zona rezidențială a orașului.

Sicilia rămâne, de altfel, una dintre destinațiile exotice din Europa pentru turiștii avizi de aer proaspăt mediteraneean.

Caută bilete de avion către Palermo

Caută cazare în Palermo

CITEȘTE ȘI:
Top 10 locuri minunate de vizitat în Slovenia