Savurați explozia de culori, mirosuri și gusturi într-o călătorie fabuloasă cu iz exotic în inima leagănului civilizațiilor și a culturilor.
Acest ținut încântător încărcat de contraste vă pune la dispoziție cele mai încântătoare și copleșitoare peisaje și trăiri. Frumusețea pură, aproape ireală și complexitatea Africii sunt ceea ce fac acest continent special.
Este cel de-al doilea continent ca mărime, fiind traversat de Ecuator și cele două tropice, cuprins între oceanul Atlantic (la vest), Marea Mediterana (nord), Marea Roșie și Oceanul Indian (est).
Deșertul Sahara se află în nordul continentului, întinzându-se pe mai bine de o treime din întreaga suprafață a Africii, este cel mai mare deșert din lume. Pe lângă frumusețea și liniștea întinsului pustiu de nisip, Sahara ne mai oferă spre satisfacția vizuală oazele sale care sunt de o frumusețe covârșitoare.
Savana Africană constituie un alt punct de atracție prin frumusețea sălbăticiei sale, dar și panorama unui răsărit ce ține de lumea fantastică, mai degrabă. Regiunea este căminul girafelor, gazelelor, animalelor de pradă și a altor animale pe care îl împart cu triburile de masai (aceștia fiind cei mai duri, neînfricați, generoși și veritabili războinici ai Continentului African), dar și alte triburi băștinașe.
Nilul este fluviul principal ce scaldă pământurile Africii, păstrând în apele sale istoria civilizațiilor apuse, mai ales cea a Egiptului antic.
Dacă ajungeți aici, nu uitați să savurați cultura gastronomică care este destul de diversificată de la preparatele pe bază de carne, provenită în mare parte din vânat, până la preparatele din orez, banane și multe altele unde ingredientele principale sunt condimentele (mirodeniile de origine arabă). Cea mai tradiționalistă bucătărie africană, conținând cele mai puține influențe externe, se găsește în Africa Centrală.