Vorbim de un oraș cosmopolitan, situat în regiunea Rhein-Main a Germaniei, în care aproape toată lumea vorbește engleză și unde clădirile sunt futuriste. Frankfurt se află pe locul 3 în lume, ca orașul cu cei mai înalți zgârie-nori, dar și cei mai moderni. Deși o parte din oraș a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de-a lungul râului Main încă se mai găsesc muzee, o impunătoare catedrală, dar și o piață, Roemer.

Este plăcut să începi să vizitezi acest oraș, începând cu o plimbare prin Piața Operei Alte. Aceasta a fost inaugurată de Împăratul Wilhelm I al Germaniei, în 1880, distrusă în 1944 și redeschisă pentru public în 1981. Iarna aici au loc concerte în aer liber, iar în fața Operei se găsește un patinoar. Atmosfera de aici se apropie de cea din Viena, în anotimpul rece.

Din această piață puteți admira zgârie-norul de 170 de metri, OpernTurm, creat de Christoph Maeckler. Dacă ai norocul să ajungi în iunie în Frankfurt, mergând pe Fressgasse , întâlnești festivalul Fressgass, unde poți bea vinuri din regiunea Rheingau. Un alt loc care merită vizitat este Roemer, zona istorică veche, unde casele distruse de cel de-al Doilea Război Mondial au fost refăcute.

Pentru cumpărături, turiștii au piața locală Kleinmarkthalle, unde găsesc cârnați nemțești gustoși. Piața datează din 1979. Pentru shopping-ul de haine, există străzile Zeil și Goethestrasse, cu buticuri luxoase. Dacă vrei o pâine proaspătă, făcută în casă, probabil brutăria Brot und seine Freunde este pentru ține. Tot aici găsești prăjituri delicioase, dar și cafea.

Orașul poate fi văzut și de la înălțime, dacă te urci în Maintower, la 100 de metri deasupra lui. Restaurantele se deschid la 17.30, ideal ca să servești o masă înainte de cină. Jasper este un exemplu, un restaurant franțuzesc foarte popular, ascuns într-o curte în Sachsenhausen. Pentru recreere, se recomandă un spectacol la Teatrul englezesc, unde sunt puse în scenă spectacole de pe Broadway.

CITEȘTE ȘI:
Bali, destinatia perfecta

Caută zboruri către Frankfurt

Caută cazare în Frankfurt