Praga! Frumusețe, extravaganță și eleganță. Așa am putea descrie acest oraș minunat care surprinde prin multitudinea stilurilor arhitecturale și prin aerul boem care se regăsește printre clădirile încărcate de ani. În capitala cehă modernul se îmbină cu arhaicul oferind turiștilor atmosfera diferită de restul orașelor din Europa.

Einstein, Mozart, Kafka, Kepler sunt doar câteva nume care fac din acest oraș un centru al culturii și un obiectiv turistic în mare vogă. Spun asta pentru că astăzi orașul a fost luat cu asalt de către turiști, dar asta nu i-a stricat deloc farmecul, din contră, a făcut din acest orășel cochet o capitală plină de mister.

Deși a fost o capitală comunistă, Praga seamănă cu orașele occidentale. Clădirile vechi, întâlnite la orice pas aduc cu ele parfumul trecutului în acest oraș modern. Cu toate acestea, orașul nu este unul mort, dimpotrivă, clădirile medievale sunt locuite și până și prăvăliile au o adevărată istorie pentru că își îndeplinesc încă aceleași scopuri că și în trecut.

Așa cum spuneam și mai sus stilurile arhitecturale pe care le regăsim în Praga sunt surprinzătoare și formează un amestec extrem de interesant. De la stilul baroc, la cel gotic medieval, de la clădiri în stil art nouveau, la cele în stil cubist, totul se poate citi clar pe clădirile minunate. De asemenea arhitectura postmodernă este și ea prezentă, iar toate aceste combinații de stiluri oferă unicitate și originalitate orașului.

Ca și obiectiv turistic în Praga regăsim cel mai mare castel din lume care se află și în cartea recordurilor. Castelul a fost construit în secolul IX, însă înfățișarea să actuală este dată de Maria Tereza în secolul XVIII. Măreția Castelului este prevestită încă de la intrare de cele două statui grandioase și impunătoare.

CITEȘTE ȘI:
Ayia Napa – Ibiza din Cipru

În complexul castelului putem admira Capela Sfintei Cruci care datează din secolul XIX și adăpostește obiecte artistice de mare preț, crucifixuri valoroase și candelabre.

Turnul Mihulka este muzeul dedicat istoriei alchimiei și vieții cotidiene renascentiste. Acest turn a servit drept pulberărie și mai apoi a fost transformat într-un laborator alchimic.

Tot în complexul Castelului găsim și Muzeul jucăriilor, al doilea că mărime de acest fel și Catedrala Sfântului Vitos, unde altădată erau încoronați regii, iar astăzi, cripta adăpostește mormintele celor mai importanți regi.

Partea cea mai conservată din Praga este Orașul de jos, unde se află și Podul Carol unul dintre cele mai importante și cunoscute obiective turistice. Podul are la fiecare dintre capete câte un turn și este mărginit de 30 de statui, fiecare dintre ele cu propria istorie și legendă.

Clădirea cea mai interesantă din întregul oraș este primăria, cu fațadele sale gotice și renascentiste, datând din secolul XIV. Ceasul care ornează clădirea are o vechime de 600 de ani și este considerat cel mai vechi de acest gen din întreagă Europă. În partea de sus a ceasului se găsește un cocoș de aur și figurinele celor 12 apostoli care anunță pe rând ora. Acest ceas oferă un adevărat spectacol și merită să petreci fiecare oră pentru a vedea cum se mișcă figurinele.

Catedrala Fecioarei de la Tyn, este principala catedrală din întreagă Cehie. Deși are două turnuri foarte diferite, Catedrala crează impresia că turnurile ar fi gemene, iluzie optică foarte interesantă pentru turiștii veniți să o admire.

Oricât de mult aș încerca nu aș reuși niciodată să redau prin simple cuvinte frumusețea și măiestria orașului Praga. Vă spun doar că merită din plin să o vizitați, să profitați de atmosfera romantică pe care clădirile medievale o crează și să vă bucurați de aerul vremurilor trecute la o plimbare cu caleașca printre secole.

CITEȘTE ȘI:
Cele mai bune locuri de vizitat în Europa în timpul iernii

Caută zboruri către Praga

Caută cazare în Praga