Mallorca nu este o destinație de vacanță doar pentru plajele de nisip auriu, fine, largi ce se întind dincolo de apele azurii ale Mediteranei.
Peisajul său natural foarte variat. Stâncile impresionante ale lanțului muntos Serra de Tramuntana. Stâncile abrupte care se unesc cu marea în golfulețe și satele pitorești amplasate între terasamentele vechi de câteva secole sunt adevărate frumuseți ale insulei Mallorca, cea mai mare dintre cele cinci Insule Baleare.
Ce vizităm în Mallorca
Dacă în cele șapte zile a unei vacanțe în Mallorca nu vizitați cel puțin două dintre coastele principale ale insule Mallorca, înseamnă că trebuie să vă reîntoarceți pe această insula mirifică pentru a-i cunoaște toate frumusețile.
Distanțele dintre localități sunt ușor de parcurs pe insula Mallorca. Așa că cel mai ieftin și mai comod este să închiriați o mașină. Închirierea unei mașini pe insulă se face direct la recepția hotelului unde sunteți cazați și costă între 30-50 euro/per zi. Asta în funcție de marca și capacitatea cilindrică a mașinii. O altă variantă este să rezervați din timp online o mașină pe site-urile de rent a car.
Mallorca o destinație plină de contraste
Turismul a înflorit în Mallorca, Golful Palma, care are două terasamente cu nisip alb impecabil, pe o lungime de 30 km. Acesta a devenit irezistibil, iar stațiunile înșirate de-a lungul coastei au devenit destinații ideale pentru vacanțe ieftine în Mallorca.
La vest de Golful Palma
Pornim cu mașina închiriată pe șoseaua de centură care se continuă la Porto Pi cu Autostrada MA-1. Ajungem după puțin timp la ieșirea spre Cala Major, acolo unde familia regală își are reședința de vară. Găsim cu greu un loc de parcare pe șoseaua îngustă ce urcă dinspre mare. Curiozitatea ne îndeamnă pașii spre cel mai luxos hotel din zonă – Hotel Hipocampo Palace, un hotel de 5 stele situat la doar 150 m de plaja din Cala Major. Elegantul hotel deține o suprafață de 12.000 mp de grădini exotice, terenuri de tenis, de golf, servicii medicale și toate cele trebuincioase unei vacanțe de lux.
Drumul de coastă îl parcurgem kilometru cu kilometru cu micuța noastră mașină, traversând rând pe rând stațiunile Sant Agusti, un mic port pentru iahturi, precum și aglomeratul Ses Illetas, ajungând în cele din urmă într-o zonă pietroasă, la exclusivistele Bendinat și Portalas Nous. Apartamentele stau înghesuite pe pantă, gata să cadă unele către altele spre fabulosul Puerto Portalas, creat prin modelarea falezei. Aici, totul pare elegant, ieșit din comun.
Plajele cu nisip reapar în stațiunile Costa d'En Blanes. Aici se află popularul Delfinariu Marineland și Palma Nova ce se contopește cu impresionanta Magaluf.
Magaluf, stațiunea englezilor
Magaluf este o stațiune a contrastelor. Cunoscută că o destinație a englezilor, în care noaptea centrul orașului este invadat de către amatorii de viață de noapte, clienți fideli ai barurilor și discotecilor din zona pietonală, ziua, pe plaja largă de nisip îi găsim întinși la bronzat pe imensele prosoape de plajă.
Drumul străjuit de pini ne conduce spre sud, către frumosul golf Portalas Vells. Portalas Vells a reușit în ultima perioadă să evite dezvoltarea agresivă a turismului în zonă.
Printre stâncile din zonă descoperim peșteri imense datate încă din perioada romanilor. Aici se organizează excursii scurte cu vaporașe până la debarcaderul din Magaluf.
Plaja nudistă din Mallorca
Avem o veste bună și pentru nudiști. Deși nu ne-am putut permite să facem fotografii, în apropiere am descoperit și prima plajă nudistă din Mallorca.
Pentru cea de-a două zi a explorării insulei Mallorca, ne planificăm o plimbare pe lângă poalele munților Serra Tramuntana, pornind din Andratx pe șoseaua M-10. Drumul este unul destul de greoi, cu multe serpentine, șerpuind până spre vârful muntelui.
O mică plimbare prin cluburile din Magaluf
Până dimineață , ne permitem o mică plimbare prin cluburile din Magalaful, pentru a lua mai bine pulsul acestei renumite destinații de vacanță din Mallorca.
Îți recomandăm o vacanță în Mallorca, mai ales că există zboruri ieftine ale companiilor low cost iar cazările sunt acceptabile ca preț.